LOCUL UNDE ÎNFLORESC TRANDAFIRII SĂLBATICI

Din adâncuri antice vin
fascinat şi fără regrete;
în frunza din suflet
m- am restatornicit
înfrângând clipa
în care „A FI”
sau a vrea să fii
e un DESTIN
despre care ZODIACUL
prezice
că-L voi urma
precum floarea deşertului
ce nu se poate nicicând
desprinde
de LOCUL, său, NATAL !

ÎN CAUTAREA INOCENTEI

S-au prăvălit grămadă anii
În şoapta apei care plânge
Şi fulgi de nea de prin icoane
fluizi, obrazul mi-l prelinge

Să cânt aş vrea dar nu nevrute
precum nebunii limii-n cor
Să hoinăresc prin SENECTUTE
cu trupul ruginit de DOR !

Un nesfârşit de-adânce doruri
tresaltă stânci-n pieptul meu
Şi-nvolburatele amoruri
pe-alee şerpuiesc... Mi-i greu...

În noapte-albastră când talazuri
izbesc-n ţărm păreri de rău
Îmi sfărm-‘n ceruri setea-n iazuri
cum căprioara-n eleşteu

Din cer, văzduhuri despletite
scămoase, fumurii, pe rând,
Stăjesc la geamuri rumenite
de felinarele arzând...

Şi mii de gânduri, pritocite,
în sărutul blând-al LUNII
cad-‘n straturi arcuite
peste poalele Genunii !

MIORIŢA TATEI

M-am născut citind
„Scrisoare de la TATA”
Şi-am murit cântând
MIORIŢA _ gata !

FLOARE SFÂNTĂ

Şi visul nostru mare şi frumos,
Şi slovele din inimă rostite
Ne vor aduce pururea aminte
Că suntem încă lumii de folos !

Şi-atunci când lipsa noastră doare
Din slovă să culegem un crâmpei;
Dar să-l dăruim precum o floare
De EMINESCU ruptă, chiar din TEI !

PALOAREA UNEI IUBIRI

Împodobit cu hlamida omăturilor
din afundul abisului vin;
Mă-ndreaptă spre un capăt
toate blestemele
iernii din destin.
Sprânceana, întrebând de-o suferinţă
sugrumă fuioarele de pâclă...
în mine văile codrului ţes adânc
boarea de prânze albăstrii
iar liniştea ninsorii calmă
din străfunduri soarbe pământului
parfumuri
singurătatea-i o şoaptă, înnamorare
pală, poleind văzduh cu alte naluciri!

FRUMOASĂ PRECUM FULGERUL !

Când eşti liniştită
pari o mare fără furtună
când grijile brăzdează chipul Tău
pari un somn fără vise
frumoasă îmi apari
când te înalţi pe un val
şi te prăbuşeşti pe celălalt
superbă eşti
când apari
ca marea furtunoasă visând
munţii cu piscuri şi înălţimi felurite;
fascinantă eşti
când, precum fulgerul,
brăzdezi văile adânci
încătuşindu-mi vederea !

HOINARI PRIN SANGELE OLYMPULUI

Sunt caii iată, iarăşi înşeuaţi
prin noi duc iar, murind Trăsura Timpului
doar noi suntem aceeaşi Zei ingraţi
hoinari prin negura Olympului

Tu ai puteri zeieşti dar eşti pământeană
eu sunt bătrân, din lut, dar prunc şi Zeu
o rană vom deschide-n cer, o rană,
când vom sui şi-om hoinării mereu

Hoinari suntem prin nopţile albastre
dar Zei cât suntem împreună
e ca şi cum s-ar face Cer pe Lună
roua şi viaţa sufletelor noastre!

ZBORUL PRIN TIMPI CE VOR VENI

Călători
printru-n Timp
ce nu-i al nostru
din blestemul Zeilor
ne vom înnaripa
în vremi ce vor veni
cu povara clipei de dincolo
ce va trebui s-o păzim
cu străşnicia vameşilor-
în graniţa, aşteptări,
fără pândă şi vânzare-
odată ajunşi
vom striga fără glas
sosirea
Timpului nostru:
AICI !

CALATOR PRIN VEACURI INGHETATE

Urla cumplită vijelie...
de-aşa omăt
plângeau grinzile casei;
Roşia plângea, dar nu de bucurie
căci în grădină, singură rămase

Prin sucul ei curgeau strămoşii
cu taina verii blânde şi fierbinte...
de-atâta ger, au răguşit cocoşii
şi ouăle-au crăpat, mi-aduc aminte-

Paznic al umbrelor din case
abur sfânt, pe străvezie stea,
simţeam cum învierea iernilor din oase
e roşia ce-n mine îngheţa.

PAŞI FĂRĂ PAŞI

Primul pas
l-am făcut singur
următorii
cu LUNA şi INALTUL
Alţi paşi
Vă rog să-i faceţi VOI !

EI, SI, CE DACA ?

Îmi place ideea nesiguranţei,
eşecului şi umilinţei;
vreau să pierd
dar nu pot
tocmai fiindcă vreau;
vorbesc mult, râd, plâng,
mint, beau, fur,
mă bat cu cei din jur,
consum femei, joc zaruri,
muncesc, lenevesc, am coşmaruri,
înjur precum ţiganii,
fac orice să cheltui banii,
mă aleg şi nu mă aleg cu ceva
precum şobolanii evoluez
şi nu pot altfel să mă salvez
decât numai aşa.

URĂ ŞI MIERE

De la viaţă
am învăţat
doar atât:
că n-am ştiut nimic-
lupta dintre sexe
e o bătălie pentru putere
în care ura
e plină cu miere-
ciudat
ai nevoie de altcineva
când te simţi vinovat
oare Cerul
s-a născut din Pământ ?
zadarnic vom năduşi noi
arheologii Universului ?

SFÂRŞIT TERESTRU

Pentru că nu exist
plâng
singur nu-s
fiindcă TE iubesc;
într-un alt anotimp
pe un alt tărâm
într-o altă aşteptare
gândesc, să te regăsesc !?...

PASĂREA IUBIRII

Aminteşte-ţi
ce-am spus
despre pasărea Iubirii:
n-o stânge prea tare
să n-o sugrumi;
ea ştie oraşul copilăriei
dintr-o ţară caldă,
ştie locul unde
FECIOARA
a primit
prima oară sărutul;
ştie când şi unde fuge soarele
de pe sapa şi coasa ţăranului...
Aminteşte-ţi
ce-am spus
despre PASĂREA IUBIRII!...

FLOARE DE PIATRA

Dezbrăcată de natura EI Divină,
măcinată de temeri,
îndoieli şi frământări,
floarea-de-piatră
croşetează IUBIREA
în care dorinţa
cuprinde totul
EA, fără titluri,
este un TITLU
EL, o lume exotică,
seduce piatra
disecând cu dreapta
emisfera stângă a necuvântului
prin care fiinţa sufletului
devine OM şi MEMORIE !...
Uriaş depozit
al binelui şi răului,
floarea-de-piatră
explorează tărâmul
celeilalte emisfere
împodobind TRUNCHIUL LUMINII !
EL, nici bolnav, nici nebun,
ca la vioară cântă
pe CRUCEA
care I S-a dat
AMIN !

NICI POET

Nici poet
nici metaforă;
doar un prilej
de a folosi
prisosul minţii
povestindu-vă
cum nenorocirea
ea
numai ea
e în stare
să sape in adancul
(până la unele tainiţe
misterioase)
ascuns
în fiinţa inteligenţei umane !

PENTRU CE MURIM?

De-aş şti
pentru ce mor
mai întâi aş crede
că-n linişte
la culcare fug
cu ţipătul pruncului flămând –
în aşteptare
vorbele de duh

DESTIN PAVAT CU PIATRA

Cineva în negru,
nu-şi arată faţa;
probabil e avocat
are deci, conştiinţă
- cine eşti? întreb
- încearcă să-ţi desenezi Cina, răspunde;
dacă vrei să trăieşti
într-o cameră din cimitir
mai întâi închiriaz-o
şi vei vindeca vii
grăind cu morţii
nu şi femeile
care au o problemă:
vorbesc prea mult
despre ceea ce nu ştiu;
cimitirul nu-i închisoare
nici, Biserică plină cu îngeri;
nimeni nu e chiar atât de bun
nici chiar atât de rău
însă bogat, dacă,
suferinţa replămădită-n suflet
adună uriaşă avere
urmându-şi destinul
pavat cu drum de piatră

IUBIRI MEDIEVALE

Azi vei plânge TU-
ieri am plâns eu
de mâine amândoi
vom plânge.
Oare, aşa să fie ?


ADU-ŢI AMINTE

Adu-ţi aminte, IUBITO !
Cât bine că n-ai plâns !
Eu n-am murit
Mi-am tras, doar, pleoapa
Învelind ochii
Să văd mai bine :
De ce frica de înalt ?!
Şi de lanţurile Cerului
Pe care ursul
făcea tumbe
incolăcindu-le?
Şi nici de Lună!
Mai dorm, încă, vânătorii toţi
Pe acelaşi pat din care
ANA din TINE plecase
Să-L zidească pe meşterul
În, chiar, sfânt neplânsul TĂU !

PE TREAPTA SUBLIMULUI

Clădită clipă de clipă
pe treapta sublimului
fără masca orgoliului
dar cu dureroase despărţiri: IUBIREA

Luna şi-a deschis înaltul
când EA mi-a luat inima
iar eu
am păstrat-o pe a EI.


DACĂ ATUNCI…

Distinsei
RAFILA
Am plâns atunci
dar irisul secat
împrăştie, doar, praf...
TU, metaforă
eu, nici poet
cum să aproprii Steaua
de sloiul din privirea mea?
Poet sau Înger...
pentru Tine
o scrisoare nesfârşită ard!


SUB TALPA TA ÎNVIE PIATRA !

Cu piatra-nviată
sub talpa TA
să sparg un geam
al apei, al cerului,
în clipa ce-n mine zbura

Doamnă a singurătăţii
curge-n jurul Tău, se-adună
nici polen, nici miere... Moartea
cu neant mă săruta
Luna parcă înfia
trupurile noastre, însă
ruginite de tăcere


EU, RA ŞI SCORBURA

Destrămând un întuneric
pasul EI răstoarnă
Oda EMINESCIANĂ
în cald şi sferic
îmi ard
Dorinţa-
Seva de Înalt !


BINE TE-AM GASIT, ADIO !

Calatoresc fara ca iubita
sa-mi ghiceasca gandul
ultimilor clipe.
In drumul spre poluri straine
ajung,in primul rand,cu intarziere...
M-asez cu incredere
in visul de peste granita
cu strasnicie pazita;
Sufletul,personaj-cheie,
imi este dranita
si-l strang la san
ca pe o CRUCE SFINTITA !
Implacabila iubire.Alfa si Omega
al trecerii Dincolo...
Amintiri pasagere,plecari,reveniri,
ma transforma-n
netede aripi...
Ca ghiarele soimului
in care stau pitite
visele lumii,Hain, iubesc
prea-multul-bine din fiecare
si-mi zic ironic:
Trebiue sa fiu mai atent,
sa nu confund lucrurile
intre ele...
Murind,povestea vietii
poate fi mai iute
decat un ochi clipind.
Imi inchid ochii
si-mi pierd memoria
Am puterea cu pleoapele sa te ucid
si la urma urmelor
in marele intuneric
Tu ai lumina(!?)
Tot sorbindu-mi lumina din mine
fugi de aici, si de dincolo
si faci sa ma vad in tine
nu ca intr-o oglinda
ci ca intr-un cosmos;
si de nu va fi asa
degeaba ne-am intalnit
pe o alta raza
ADIO !


SUB LACĂTĂLE MĂRII III

Stătui închis
cu fiarele mării
în adâncuri zburam
printre stânci
vorbeam doar cu ochii
de aer răniţi
apoi căzui;
la vreme de doua ceasuri
duhul meu,
al adâncului,
mi-l luară
acei ce grăiesc;
cerul
ardea
cu visări.


ÎNTRE FURCI CAUDINE

Oricât de lung s-ar dori,
zborul
sfârşeşte
între furci caudine
oare valul zvârlit
astă noapte pe ţărm
mai e viu ?
Luaţi-l în braţe, vorbiţi-i
chiar dacă el
a terminat de vorbit;
nu-i îmbolditi subţioara
cu lancea sau pumnalul
în trup, în fiece rană,
i-a înflorit tămâioara
tot mai limpede-i
curgerea
şi mai bărbătesc
malul !


SCRISORI DIN VREMI CE VOR VENI

În apa vieţii mă-nfăşor
Şi-n memorie citesc
Scrisori din vremi ce vor veni
nu doare, arde-n moarte, IUBIREA
din mine plec regăsindu-TE
rătăcitor pe-un vas de lut ce crapă
sub coama unui val pietrificat
destinul, singur eu mi-l pot afla !


NEBUNII LUMII CÂNTĂ

Nebunii lumii cântă
printre ispite,
de tot felul...(!?)
lui Saturn aş vrea
să-i fur inelul;
fugi din pământ, te rog MAMĂ
sau din cerul
în care stiu că eşti...
vino cu TATA
tu, Sfântă, el Duhul
pe braţul vostru
a doua oară
în LANT DE LACRIMI
vreau
să mă botez !


FARA TINE,FARA NOI!

Sub zările rănite
de-atâtea minţi
de-atâta minte
de n-om găsi
şi noi o lume
pământu-ntreg
se descompune...

fără Tine, fără noi,
înţelepciunea omenească
e prea absurdă
şi apoi
cât suntem iarăşi împreună
vom face zori să ZAMISLEASCA
şi roua vieţii,
CER pe Lună !


EU şi RA şi FI şi LA

Fascinaţia florii
pe aceeaşi treaptă
cu viaţa TA
eu,
întotdeauna,
în urmă cu parfumul


AICI ŞI DINCOLO !

Acei ochi minunaţi,
albaştri,
de care mă sprijineam
ca o diamaree, în tăcere,
prin râul vieţii
dintre cele două margini
care de fapt e una –
oare ce întrebare vie
la care răspunsul e mereu altul
poate defini
ce ţi se schimbă
atunci când pierzi ceva,
iar sfârşitul terestru
lasă pe cineva AICI
şi pe altcineva DINCOLO ?!


SUB SCEPTRUL TĂU !

Să-ţi ţin sceptrul
în lumina lămpii
agitându-mă
de partea umbrită
a îndoielilor.


CA BROŞA DIN PĂRUL TĂU

Te-am ajutat,
ca, prin tine
să devii tu însuţi
mă priveşti
dar nu mă vezi
mă vezi
dar nu mă priveşti
mă asculţi
dar nu m-auzi
mă auzi
dar nu m-asculţi
hai să nu ne mai îndepărtăm !


DOR DE..."RA" IN TOAMNA

Pe-un cer
aromit de culori
toamna te regăseşte
la Casa Cărţii.
Mă-ndrept spre TINE
cu amintirea drumurilor
de dincolo şi de aici
privindu-TE
dinlăuntru înspre afara
şi dinafară înlăuntru

Eşti fermecătoare şi...


PRECUM UN REGE OBOSIT

Furtuni ce ascund în secret, destine
EA cu nume de omăt
nu înţelege
nici gestul şi nici firea
mersul, pe urma paşilor, îndărăt
precum un Rege obosit
pe o punte, pe un drum
în iubire mai cred, mai plâng
EA cu nume de omăt
eu, în dimineţa marelui îngheţ
scap sabia din mâini...
Jos oglinda gândului năuc...


INSULA CU OCHI DE FOC

De parcă insula aceea
avea ochiul treaz
vedea-n mine
aprinsă
spaima ta
şi albastrul acela
mă certa şi mă ierta –
petecul acela de pământ
fără ruşine-şi dezvelea
şi îşi striga,
doar pentru mine
bucuria de-a fi salvat.


DAR DE NUNTĂ

Urechea cerului, una
Sunetul cerceilor, doi
Al treilea, stingheră Luna
Naşii nunţii din noi

În dar de nuntă: SATUL
Pe care-L vom zidi
Iar poezia, patul
În care ne-om IUBI !


PE CRUCE ÎNGER ŞI OM !

Pogorât din vremuri
aromite de culori
cu trupul blând, însângerat,
pe CRUCE ÎNGER şi OM
a doua oară
în memorie trădat.
În apărare
ochiul osului viu
în care pasărea PHOENIX
depune ouăle
rostindu-si NUMELE !


UN ALTFEL DE VIS

Un alt pas
la pasul următor
o altă aşteptare
într-o altfel de lume
pregăteşte-te
de culcare
dormi liniştit pentru-că
un alt vis
la visul următor
te va întreba
ce simţi
înainte de a muri
ştii ce cred ?
că totul e bine dacă înţelegi !


DE TUSE ALBASTRĂ

Cred în râs
şi ştiu
că lumea e nebună
în lumea voastră
de tuse albastră
NENUMIT
îmi pare rău
că totdeauna
am lipsit !


DOR DE MIORITIC

Am murit...
pentru a putea trai.
În spaţiul mioritic
veşnicesc
cu dorul din mine
şi îngrijorarea
că nu simt la cei din jur
starea de a mai fi

Am murit
înainte de a trăi.


UNICA POVESTE

FRATELUI MEU DE BREASLA
ION CHIRIAC

La VALEA-ADÂNCĂ
au înflorit
pentru-a-treia oară
căpşunii
în cutele adânci ale frunţii
BĂDIA
adună boabe mari de rouă
ei, şi ?
Heleşteul din fundul grădinii
a rodit
peştele cel mare;
aşezaţi pe grămada de gunoi
sorbim din pahare
cognyacul de culoarea soarelui
adormit-n culcuşu-i de văpaie;
plescăindu-şi limba: BĂDIA
începe o poveste...?!
ascult fascinat
privind peste adâncul amurgului
merii pitici
printre care, BĂDIA
se plimbă urieş
ţinând de-o mână Grădina
de cealaltă Raiul
şi Raiul şi Grădina, BĂDIA !


NU MOARE DUMNEZEU CAND VOR PACATOSII!

În ziua a şaptea,
porunca odihnei,
chiar însuşi Dumnezeu se odihnea;
sub pomul interzis
în genunchi căzut
din BIBLIE citea
uimit de-atâta-nţelepciune
a unei lumi
dispărută, fără nume;
din care EL
posibil Să Se Fi Născut;
simţind cum Moartea
îi taie genunchii cu coasa,
mâhnit, se retrase
pe-un alt tărâm, într-un alt văzduh
înconjurat fiind doar de Fecioara cu Fiul
şi Sfântul DUH !

în lumea aceea, dispărută, fără nume,
mai cântă doar cocoşii:
- nu moare Dumnezeu
când vor păcătoşii!!!

Si LUNA şi ÎNALTUL !

Într-o zi eşti pradă
în alta vânător
numai destinul poate schimba
puterea lucrurilor
cât bine că există
ziua de mâine şi Luna plină –
felul în care aştepţi dimineaţa
poate hotărî
dogoarea timpului îngheţat
nu e nici ieri, nici azi
e târziu ? e devreme ?
E acum, e Luna şi Înaltul !


JERTFĂ DIN IUBIRE

Preamult iubitei
D-na MIRELA...(?)
Era noiembrie
sfârşit de toamnă
dar început de vară
cum n-a fost
în părul Tău
o zi cu brumă
se ZBENGUIA în zi cu ROST...(!?)
zburdau în mine vorbe surâzânde
pe care încercam să ţi le spun
dar, ţintuit privirii tale blânde
păream că stau în faţa unui tun...(!?)
Văpăi de-‘ţelepciune
treceau;
printre vii
doar noi am mai rămas –
deodată,
un strugure cu boabe arămii (VLADUT)
stingher pe-o scândură de tei
la doi sau poate-un singur pas
IUBIREA o-‘mpărţea în trei
cu noi –
jrtfindu-şi cel din urmă ceas !


SUFERINŢA OMULUI!

Şi totuşi ne-am îndepărtat...
avem însă ceva-n comun:
Tu m-ai IUBIT cu-adevărat
eu te-am iubit ca un NEBUN

Şi, din IUBIRE, cu ardoare
am scrijelit pe Boltă un crâmpei –
hai, să-l păstrăm, MIRELA,ca pe o floare
de EMINESCU ruptă, chiar din TEI !


TRUFIA ÎNŢELEPTULUI

Mi-am îngropat viitorul
povestindu-MI trecutul
cu trufia înţeleptului –
am scăpat şoimul
adunându-MI gândul
rătăcind printre
ciori.
Fiecare înflorire
mă ofileşte
am oare de ce să fiu trist ?
Jertfindu-MI viitorul
MI-am povestit trecut


SUB PRIVIRILE IMENSITĂŢII

Cu dureri, răscumpărată
luntrea
vieţii
pluteşte fără vâsle
(sub privirile imensităţii)
în cascada unui suflet însingerat
ce arde
inalt şi sferic
- DORINŢA !


ÎN NUMELE TĂU !

Pentru că am ucis păianjenul
sorbindu-i otrava
şi-am îndrăznit...

Pentru că am vânat Luna
sorbindu-i apa memoriei
şi-am îndrăznit...

Pentru că am prins Steaua
sorbindu-i lumina din grijile cărnii
şi-am îndrăznit...

Pentru că am pecetluit pe cer VALEA CARULUI
sorbindu-i SCHITUL HADÂMBU
şi-am îndrăznit...

Pentru că am înflorit floarea TEIULUI
sorbindu-i lumina candelei
şi-am îndrăznit...

Pentru că am trăit în scorbură salbatec
sorbindu-i adancurile antice
şi-am îndrăznit...

Pentru că am mărşăluit între spăgile călăilor
sorbindu-i sângele Lui Iisus
şi-am îndrăznit...

Pentru că am pus punctul pe I şi degetul pe Rană
sorbindu-i cireaşa de pe vârful tortului
şi-am îndrăznit...

Pentru că am scris fără a şti CETIRE
sorbindu-i Poetului Spovedania
şi-am îndrăznit...

Pentru toate:
seninul bolţii,
din numele TĂU
m-a murit !(INFIAT !)


DE-ATATA JALE!

În palma frunzelor de dor
În ochii celor care mor;
eu n-am ştiut că-n palma mea
codrul iubit: curge din stea

curgea din stea şi n-am ştiut
am fost eu palma codrului pierdut ?
codrul iubit curge din cer
ochii mei în zi pe zi îl cer

el să rămână doar ispită
când eu în vârful orelor, clipită
am mângâiat în palma mea
pădurea mea, pădurea mea,
ce o iubeam precum o mamă
ce-mi spunea POVESTI cândva
despre VALEA CARULUI
şi ţarina olarului

sub un cer spuzit de stele
mai văd ochii mamei mele...
am rămas singur pe lume
ca un pui fără de nume

plâng ştejarii şi alunii
fiindcă ne-am uitat străbunii
plâng şi îngerii în cor
de dorul românilor

Dar la Schit ÎL aşteptăm
pe Iisus –Înviatul
să mai vină-a doua oară
să vadă jalea din ţară

zvâcnind dintre ruine
să vadă JALEA DIN MINE !



HAYKU

******
În sfâşiere
carnea trupului vie
copiii noştri

******

Nori căzuţi pe val
bolta câmpului de flori
balul nopţilor

******

Floarea TEIULUI
chipul iubirii sacre
MIHAI EMINESCU

******

Misterul nopţii
aripa sfericului
îngerul din vis

******

Aruncă piatra
cel fără de păcate
Pilda lui Iisus

******

Bătrânii codri
frunza din sufletul meu
întinerire

******

Stradă pustie
cântatul cocoşilor
domiciliul meu


VA URMA

UN POET INUNDAT DE LACRIMI de CONSTANTIN MANUTA

Mergeam cu NECULAI GRECU, prietenul meu poet ,,salbatec",prin padurea seculara de la VALEA CARULUI, din apropierea SCHITULUI HADAMBU, in miez de noapte si o cruce alba de piatra ne arata drumul. Apoi,datorita domniei intunericului,am poposit la radacina unui falnic si stufos stejar batran,fascinati amandoi de ploaia de stele cazatoare,iar imprejuru-ne licuricii prezentau un dans noptatic multicolor,pe fundalul unei muzici ireale emanata de taraitul greierilor si fosnetul codrului.
Pe poetul,prietenul ,consateanul si fratele meu de breasla NECULAI GRECU l-am descoperit,locuind intr-o ,,scorbura" din aceasta padure legendara; scria poezii pe ghindele stejarului ,,cu polenul de pe fluturi/si roua de pe ciuturi",ardea bete de chibrituri iar cu taciunele lor scria pe ,,scoartele de seci" cu dragoste si cu geana,despre o iubire nascuta drept din CER. Tinea colocvii cu brazii,fagii,ulmii,cu vietatile si ierburile padurii avand in mana un curcubeu invizibil:,,E pe pamant?...In cer e VALEA CARULUI/ Pe ea cutreier.Nu stiu cum sa zic,/Parca pe ea oprit e CARUL MARE,/Sa faca loc sa treaca CARUL MIC"((Basm). Vazandu-l intr-o asemenea stare de beatitudine poetica si adanca cugetare filosofica,am indraznit sa-l duc la CASA POGOR din IASI,la ,,BADIA" (scriitorul ION CHIRIAC) spre infatisare si dreapta ascultare,caruia ,,i-a pus in palma un pumn de...frunze,purtate de o viata in buzunarul de la piept,un codru sfasiat si sfintit de fapt,de manuscrise,timp de patru decenii scuturat si cules intr-un suflet pe masura"
Va urma.